Regulament
Argument
Cercetările psihologice au făcut progrese în furnizarea unei baze solide pentru reflecția asupra importanței bunăstării în sistemele de învățământ, precum și asupra instrumentelor și acțiunilor de promovare a acesteia. Dovezile arată că bunăstarea în sistemele de învățământ are efecte pozitive clare atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor: profesorii pot lucra și preda mai bine într-un mediu în care experimentează emoții pozitive, se simt împliniți și se angajează în relații de susținere și neconflictuale; elevii mai puțin stresați, care experimentează emoții pozitive, interacțiune socială bună și un mediu sigur, pot învăța mai bine și sunt mai puțin expuși la riscuri pentru sănătate și dezvoltare.
Scopul:
Măsurarea, promovarea, protejarea, monitorizarea și îmbunătățirea bunăstării elevilor și profesorilor poate fi punctul de plecare pentru o reflecție asupra sistemelor educaționale și a viitorului acestora, în care bunăstarea devine un scop principal mai degrabă decât un efect secundar pozitiv incidental al politicii unei educații virtuoase.
Secțiuni:
🌿Activitatea școlară în tranziție de la disciplină și rigurozitate la creativitate și inovație;
🌿Dimensiuni moderne ale managementului educațional în învățământul preuniversitar ;
🌿Educația timpurie și cultura intergenerațională;
🌿Echitate, egalitate și incluziune în educație;
🌿Formarea inițială și continuă a profesorilor;
🌿Studii și practici educaționale centrate pe abilitatea profesorilor în școala contemporană;
Documente de Recunoaștere și Certificare:
- Adeverință participare Conferinţă Internațională "International conference on inovation and wellbeing in education";
- Adeverință organizare Conferinţă Internațională "International conference on inovation and wellbeing in education";
- Adeverință speaker "International conference on inovation and wellbeing in education"
- Diplomă de participare la schimb de experiență la nivel internațional;
- Adeverință publicare articol în volumul Conferinţei internaţionale publicat în editura Casa Cărţii de Ştiinţă ;
- Adeverință membru în echipa de implementare a Simpozionului Internațional "International conference on inovation and wellbeing in education";
- Adeverință promovarea imaginii școlii;
- Adeverinţă membru în comitetul ştiinţific al Conferinţei;
- Adeverinţă susţinere referat/lucrare în cadrul Conferinţei.
Recomandări:
- Rezumatul va fi redactat în limba română, iar lucrarea în limba engleză respectând indicațiile din Ghidul de tehnoredactare postat pe site, la pagina Comunicări.
- Rezumatul și lucrarea vor fi trimise la adresa de mail a conferinței: internationalconference2024@scblagasm.ro
- Lucrările transmise la timp conform calendarului, verificate anti-plagiat și prezentate în cadrul conferinței vor apărea în volumul Conferinţei internaţionale publicat în editura Casa Cărţii de Ştiinţă;
- Persoanele care dețin o lucrare publicată, în orice limbă, se pot înscrie pentru prezentarea și susținerea acesteia;
- Prezentarea și susținerea lucrărilor, se poate face în orice format (ppt, prezi, slideshare etc);
- La transmiterea lucrării veți specifica una dintre cele trei categorii de acțiuni din listă:
- Doresc publicarea și prezentarea/susținerea lucrării;
- Doresc prezentarea/susținerea lucrării aceasta fiind deja publicată;
- Doresc participarea la Conferinţa Internaţională, fără a prezenta/susţine o lucrare.
- Înscrierea la conferință se adresează persoanelor care vor transmite, prezenta și susține o lucrare (primele două categorii enumerate mai sus) în cadrul Conferinței, acest lucru se va face la adresa: https://conferintascoalablaga2024.webnode.ro/
- Sunt acceptate maxim două lucrări de persoană.
După data de 07.04.2024, vom reveni cu informații suplimentare.

